Știri

Zilele Școlii „Nicolae Labiș”

La începutul lunii decembrie s-au desfășurat o serie de activități în cadrul acțiunii „Zilele școlii Nicolae Labiș”. Elevii din clasele a II-a și a III-a au participat la un concurs de desene inspirate din versurile poeziei „Fulg” de Nicolae Labiș. Tot în cadrul unui concurs, elevii din clasele gimnaziale au fost invitați să creeze poezii, eseuri și postere cu tema „Mândru de școala mea”.

Sub titlul generic „Istoria școlii în imagini”, a fost organizată o expoziție de fotografie veche.

Nu au lipsit nici întrecerile sportive: sala de sport a găzduit competiții pentru „Cupa Școlii” la handbal.

Activitățile din cadrul acțiunii „Zilele școlii Nicolae Labiș” s-au încheiat cu un spectacol artistic denumit „Ștafeta generațiilor”. Spectacolul, la care au participat elevi din toate școlile din comună, s-a desfășurat la Căminul Cultural Mălini.

S-a aprobat reabilitarea drumului județean 209 B pe sectorul dintre Iesle și Culmea Stânișoarei

Recent, într-una din ședințele sale, Consiliul Județean Suceava a adoptat o serie de proiecte privind modernizarea, reabilitarea, sau asfaltarea unor drumuri din rețeauau județeană.

Ca urmare a preocupării consecvente a primarului Petru Nistor, pe lista investițiilor aprobate se află și reabilitarea unui segment important al drumului județean 209 B. Este vorba de segmentul de drum Iesle – Culmea Stânișoarei, până la limita cu județul Neamț.

Proiectul este pregătit și, pe măsură ce se vor deschide programe noi de finanțare pentru asemenea investiții, fie PNDL sau programe cu finanțare europeană, vor începe lucrările.

Finalizarea acestei investiții va crea noi oportunități pentru dezvoltarea turismului în zonă.

În eventualitatea redării circulației publice  și a segmentului de drum Culmea Stânișoarei – Borca, această șosea va facilita legături importante pentru sectorul economic, în special în domeniile turismului, trasportului de mărfuri și persoane.

Un nou mijloc de divertisment la pârtia de schi din Mălini

25 de bull-carturi au fost cumpărate de Primăria Mălini în scopul prelungirii perioadei de întrebuințare a pârtiei de schi din comuna Mălini, pârtia de la Pojorâta. Aceste gen de vehicule are un cadru metalic, trei roți, un scaun pentru cel care folosește vehiculul, un sistem de frânare și un dispozitiv pentru tractare. Prin intermediul acestuia triciclul se cuplează la un teleschi care îl propulsează pe o formă de relief înaltă.

De odată ce ajunge în vârful dealului, vehiculul este desprins de instalația de tractare și rămâne la dispoziția celui aflat la comenzi. Acesta se va bucura de plăcerea coborârii, alegând direcția prin intermediul roții față și viteza cu ajutorul sistemului de frânare.

Vehiculul a fost conceput pentru a pune în valoare instalațiile tip teleschi și pârtiile pe care acestea le deservesc în perioada în care nu este zăpadă.

Pentru a prelungi perioada de întrebuințare a pârtiei de schi Pojorâta, Primăria Mălini a cumpărat cele 25 de tricicluri. Cei interesați, turiști sau localnici, le vor putea folosi pe viitor.

Triciclul este simplu și ușor de folosit, se bucură de o construcție echilibrată, cu o foarte bună stabilitate, ceea ce face să fie accesibil persoanelor de cele mai diferite vârste.

Vehiculul este folosit cu mare succes în Germania, Austria și Elveția.

Din câte știm, prezența acestor carturi la Mălini este o premieră absolută în România. Turiștii se vor putea bucura de coborâri spectaculoase cu un vehicul simplu și stabil care va oferi satisfacții cu totul aparte.